Producţie şi tehnologie

Producţie şi tehnologie

Pe parcursul celor peste 20 ani de funcţionare, Carniprod a făcut investiţii în tehnologie, în sectorul zootehnic şi în protecţia mediului, dar putem spune că am excelat în sectorul de industrializare. După 4 ani de lucrări (2005 – 2009) şi o investiţie de peste 47 milioane lei, am reuşit să transformăm acest sector într-o unitate de elită în producerea preparatelor din carne.

Dotările existente au fost completate cu noi echipamente, precum o linie de feliere și ambalare în vid, o linie de feliere și ambalare în atmosferă protectoare, cu un detector de corpuri străine cu raze X, toate acestea în valoare de aproximativ 7,5 milioane lei.

Focusul nostru a fost întotdeauna pe livrarea unor produse sănătoase şi de calitate excepţională. În acest context, o etapă esenţială a fost modernizarea fluxului de procesare a cărnii care a permis implementarea unui sistem de management al siguranţei alimentului, conform celor mai moderne standarde internaţionale şi în concordanţă cu normele de igienă sanitar-veterinare.

Îmbunătăţirea indicatorilor de calitate a produselor, creşterea eficienţei economice prin reducerea costurilor de fabricaţie şi creşterea productivităţii sunt câteva din efectele benefice ale extinderii şi modernizărilor pe care le-am întreprins.

În prezent, Carniprod desfăşoară trei categorii de procese:

1. PROCESE DE CREŞTERE ŞI ÎNGRĂŞARE A PORCILOR
care au loc în Complexul zootehnic, cu o capacitate de 60.000 porci/an;

2. PROCESE DE FABRICAŢIE A PREPARATELOR DIN CARNE
care se desfăşoară în cadrul Sectorului de industrializare;

3. PROCESE SPECIFICE AGRICULTURII ŞI DE PREPARARE A HRANEI PENTU ANIMALE
care se desfăşoară în cadrul fermei agricole.

Instalaţia de producere a biogazului este una din cele mai recente investişii şi, probabil, unul din cele mai îndrăzneţe proiecte Carniprod din sfera protecţiei mediului înconjurător. Realizată în asociere cu firma Energobit din Cluj-Napoca, instalaţia produce biogaz prin utilizarea dejecţiilor de animale, a resturilor vegetale provenite din activităţile agricole proprii şi a deşeurilor organice provenite din activitatea de fabricaţie a preparatelor din carne şi furnizează energie electrică în sistemul energetic naţional.