Şunculiţă

Tradiția populară ne-a învățat tainele preparării cărnii de porc, iar șunculița este unul dintre produsele de top. Are grăsime exact de câtă are nevoie pentru a pune în valoare carnea gustoasă a porcului crescut în fermele noastre. Secretul acestui produs delicios este modul de preparare pe care maestrul măcelar îl supraveghează cu atenție în toate etapele. Fierberea și afumarea sunt procese care necesită timp și răbdare, astfel încât, la final consumatorul înfometat să se bucure de o experiență gustativă completă. De asemenea, arta de a potrivi condimentele desăvârșesc gustul acestui produs care merită încercat.

Ingrediente

carne porc (spată cu slanina şi şoriciul aferent), apă, sare, zahăr, stabilizatori (tri- şi polifosfaţi), proteină vegetală din soia, condimente decor (cu muştar), antioxidant (ascorbat de sodiu), conservant (nitrit de sodiu).

Detalii

Procedeul de fabricaţie:

Afumat şi fiert

Mod ambalare:

Ambalat în vid

Termen de valabilitate:

40 zile