Drob de miel
Sărbătoarea Paștilor nu este completă fără acest preparat tradițional care are doar acest moment al anului pentru a-și delecta amatorii cu experiența culinară pe care o poate oferi. Pentru un drob de miel desăvârșit, ingredientele și modul de preparare sunt esențiale, de aceea lucrăm cu migală la fiecare etapă a preparării drobului. Alegem cu grijă cele mai potrivite ingrediente, punem mirodeniile naturale tradiționale și vârâm tava la copt. Lăsăm până când se rumenește exact atât cât trebuie după care preparatul este pregătit să ajungă pe mesele tradiționale de sărbătoare. Pentru a nu-și pierde savoarea, îl ambalăm în vid.